Un gând de gheaţă

E ora la care scriitorii scriu. E patru dimineaţa... Afară, viscolul şuieră... Ca o fiară flămândă, cutreieră străzi, cutremură arbori, loveşte-n ferestre. Şovăie prin hornuri de case, furios pe fumul cald care se ridică temător cerşind îndurare. Totul este alb. Până şi aerul pare lăptos, presat de norii grei de zăpadă. Oraşul doarme somn iepuresc, tresărind la fiecare rafală răutăcioasă. Scriitorii scriu... Dar cuvintele lor aşternute pe hârtie tremură, îngheţând lin, transformându-se în beţişoare transparente. Devin incolore, rămânând doar simple gânduri în frigul iernii. Oare cine poate înţelege un text de gheaţă? Cine poate topi cu ardoarea privirii, încleştarea moleculară a lacrimilor de ăngeri, prinse din zbor de nesomnul unor scriitori? Cine poate strânge picăturile de vorbe în căuşul minţii, încălzindu-şi singurătatea unei lecturi hibernale? Cine? Tu, cititorule? Atunci, merită să fie ora la care scriitorii scriu, oră la care se pot împreuna reveriile cu panglici de viscol şi se pot împodobi idei cu aşchii de gheaţă. E patru dimineţa...