Nu! Străinule, tu cel născut peste mări și țări nu citi această carte, decât atunci când picioarele tale se vor încorda în nisipul ud al Mării Negre, pe malul românesc, în luna noiembrie a oricărui an. Dar tu, trăitorule firesc, tu cel care ai respirat o dată cu mine, citește-o! Tu o vei recunoaște în adâncul tău, fiindcă o vom scrie împreună, ca pe o împletire de gânduri rotite în spirala aceluiași ADN. Silabele mele vor fi lacrimile ochilor tăi, cuvintele gânduri, propozițiile întrebări, iar frazele speranțe.
Așa începe cartea NU. Pe pragul lui noiembrie, într-o zi în care plouă cadențat. Plouă. Se întorc acum pe pământ visele noastre, evaporate într-o vară fierbinte, aspirate cu lăcomie de o fierbințeală aproape bolnavă. Picături de vise cad peste noi, înfiorându-ne pentru o clipă uscăciunea. Este penultima lună... Noiembrie! Poate penultima lună a lumii, a unei lumi cu douăsprezece luni de o mie de ani. Un noiembrie așezat între toamnă și iarnă, un popas cu lumină împuținată, cu fiori reci și cu miros de alge. Ca să ne putem înțelege, trebuie să fim împreună pe nisipul ud al mării noastre. Acolo, aproape de geneza vieții, în vuiet de ape și în suflare de vânt, în trosnet de scoici și în îmbrățișări de nisip, acolo începe cartea NU.
Ați venit? Simțiți? O ușoară oboseală, rudă cu euforia, ne învăluie misterios, trezind în adâncul nostru, ceața.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu