CRIZĂ...

Din ce în ce mai des aud şi eu ca toţi cei din jurul meu, că ţărişoara noastră, pe 1 aprilie, iese din recesiune. Însă, nu şi din criză! Nu încă! Gândesc şi nu pricep... Este adevărat că-n lumea mea populată de cuvinte nu este nici o criză, însă tot din ea, mai ştiu şi eu câte ceva. Şi pentru a nu încurca lucrurile, vă dau o explicaţie din Dex-ul nostru cel de toate zilele: CRÍZĂ s. 1. (livr.) recesiune, (înv.) chesat. (~ economică, financiară.) 2. (MED.) acces, atac, puseu, (astăzi rar) paroxism, (pop.) toană. (~ de nebunie, de cord.)! Complicat... Ieşim din ceva din care nu ieşim... Pentru a nu mă înşela, pornesc hai-hui pe stradă, privind cu atenţie, cum arată o triumfală zi de eliberare economică. Este o zi istorică, nu? Şi ce văd? Un oraş obosit, tăvălit în praf, chinuit de oameni cu priviri triste ori pierdute, grăbiţi spre nicăieri, lipsiţi de speranţe şi profund decepţionaţi... Intru într-un magazin alimentar. Vânzătoarei îi alunecă pe chip o jumătate de zâmbet. „Doriţi ceva?” mă întreabă cu o jumătate de voce. Îi spun ce doresc, apoi o întreb dacă e fericită că ieşim din recesiune. Femeia mă priveşte cu neîncredere, apoi trage aer în piept şi porneşte o adevărată hemoragie verbală – „Ieşim? Deja suntem cu picioarele înainte? Din ce să ieşim? Uitaţi-vă la mine! Am 54 de ani, sunt divorţată, am doi copii la liceu, am absolvit o facultate şi vând mălai, mi-am amanetat şi cruciuliţa de la gât, am întreţinerea neplătită de trei luni, am datorii la rude şi la prieteni, port haine de pe vremea lui Pazvante chioru’ şi toată iarna am umblat cu picioarele în pungi de plastic, fiindcă-mi intra apă în cizme! Din ce să ieşim?” Femeia se înroşise la faţă şi cu furie îmi trânti câteva monede pe tejghea. „Faceţi propagandă! Ruşine! Cât sunteţi de nesimţiţi! Nu vă ajunge că ne-aţi nenorocit, mai băgaţi şi cuţitul în rană!”. Priveam cu uimire... „Doamnă, dar eu nu fac politică! Aşa am auzit...” „Atunci ai probleme cu capul! Următorul!”. O bătrână îmi urmă, scotocindu-se după câţva bănuţi. Am ieşit pe stradă. După scurtă vreme, bătrână mă ajunse din urmă. Mă apucă de braţ şi zâmbind, spuse: „ Nu-i crede mamă, ne mint, fiindcă mai au de furat. Dar să-ţi fie milă de ei! Sunt atât de tâmpiţi, că nici măcar nu mai ştiu să trăiască... Lăcomia o să-i înece ca voma, iar în sicriu vor avea doar o haină pe ei...”. Bătrâna zâmbi şi plecă mai departe. M-am uitat lung după ea. Cum poate un popor cu astfel de bătrâni să fie în criză?