Moş Nicolae

Încet, încet, cu paşi mărunţi, prin neaua proaspăt aşternută, un bătrân pribegeşte din poartă în poartă. Casele dorm, sub căciuli groase de zăpadă, luna priveşte curioasă, iar fulgii de omăt cad, povestindu-i moşului că inimile oamenilor au îngheţat. Bătrânul ascultă şi se încruntă. Dă din cap, nemulţumit... Oftează... Stelele sclipesc, strigând fără glas o rugă către Moş Nicolae... „Fă o minune!” spun ele, prin licăriri speriate. Bătrânul se opreşte lângă prima casă. Priveşte pe fereastră. Oameni ţepeni dorm în paturi calde. Par nişte păpuşi umplute cu lucruri inutile, saci de piele fără zâmbet, lipsiţi până şi de culoarea speranţei. Bătrânul se întreabă uimit, ce spirit rău a vizitat pământul în anul care se termină curând, de-a reuşit să facă din oameni, biete linii curbe... E ostenit Moş Nicolae, tare ostenit... Drumul din legendă până la ferestrele oamenilor, e lung şi anevoios... Îl face an de an, fără odihnă, dar parcă niciodată nu i s-a părut mai greu... Cândva, aluneca pe visele oamenilor şi totul era frumos. Acum, zăpadă şi gheaţă, viscol şi nămeţi... Parcă nimeni nu-l mai aşteaptă... Fulgii de omăt îi spun răutăcioşi, că oamenii l-au înlocuit cu pachete de ciocolată, cu bomboane ambalate în cutii colorate, cu portocale şi chiar cu jucării! Ceva, ceva pare adevărat, fiindcă bătrânul vede ghete aliniate sub fereastră, pline cu dulciuri... Dar nici o nuieluşă! Oare toţi oamenii sunt buni? Atunci, de ce chipurile lor sunt urâte? Moş Nicolae oftează din nou... A priceput... Şi, aşa cum l-au rugat stelele, va face o minune... Toate darurile din ghete dispar! În loc, moşul pune crenguţe de brad, şi de acele lor verzi, prinde picături de speranţă, zâmbete mici şi zâmbete mari, panere pline cu iubire, legături de iertare şi pachete de înţelepciune. Dar nu uită să pună, la fiecare pereche de ghete, nuieluşe argintii, semne pline de dojană, şi căte un clopoţel de gheaţă care le va aminti oamenilor prin clinchetul lui, că doar dragostea dintre ei poate topi răceala, indiferenţa, neliniştea sufletească ori teama care i-a cuprins...

Moş Nicolae, încet, încet, cu paşi mărunţi, pleacă din nou spre legendă, privind din când în când înapoi, cu tristeţe. Poate la anul, oamenii vor dormi zâmbind, vor visa frumos, făcându-i astfel şi lui, drumul mai uşor...