Eu am învăţat să vorbesc în limba română, de la mama. O femeie deosebit de frumoasă prin simplitatea şi eleganţa ei. O fiinţă plină de nobleţe, rătăcită pe străzile sărăciei, speriată de răutatea şi de viclenia oamenilor, dar fioroasă când era vorba de copiii ei. Ne-a ţinut aproape de suflet, până astăzi, când slavă Domnului, are 83 de ani şi micşorată de vremuri, încă mai ştie să ne iubească şi să ne dojenească. Cu tata, am vorbit limba română, el fiind un om destul de tăcut, preocupat de tot felul de invenţii, minte îndrăzneţă şi visătoare, un povestitor genial, dar prea zgârcit în vorbă. Şi pentru el îi mulţumesc lui Dumnezeu, fiindcă-i mai pot asculta şi astăzi poveştile, când, aplecat peste micile lui invenţii, descoperă câte ceva, la cei 86 de ani pe care-i are. Şi mama şi tata sunt români. Ea, cu rădăcini în Ardeal, el, în Bucovina. În casa lor am crescut, învăţând să rostesc în limba română, cuvinte clare şi dragi, împletite cu disciplină ardelenească şi cu dureroasă visare bucovineană. Nici nu mi-am dat seama când mi-au strecurat în suflet valorile neamului meu... M-au învăţat să iubesc ceea ce-mi aparţine, fără blazoane, fără titluri, ci pur şi simplu, natural. Părinţii mei mi-au dat o avere uriaşă – limba română, vârf de lance în teribila luptă cu necunoaşterea. Cu ea am deschis dicţionare, prin ea am înţeles că dincolo de cuvinte există o lume nevăzută, prin care se reflectă sufletul unui om. Ea mi-a tradus durerosul adevăr, că nu ştim nimic, ocrotindu-mi teama şi învăţându-mă cum trebuie să caut. Prin ea am spus că iubesc, că mi-e dor sau că simt fericirea ori deziluzia... Limba română ne este gândirea, echilibrul, speranţa, părinţii, moşii şi strămoşii. Din astfel de molecule suntem alcătuiţi, mozaic natural care ne-a făcut posibilă istoria. Limba română este artera principală care ne conduce sângele spre inimă, coloana vertebrală care ne susţine trupul, ochii care lasă să pătrundă în sufletele noastre, lumina lumii. Limba română suntem noi... Cine o murdăreşte, o ponegreşte, o dispreţuieşte, îşi atrage blestemul acestui pământ, care nu-şi uită niciodată, trădătorii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu