Alocuţiunea Domnului Alex Mihai Stoenescu, la lansarea cărţii Umbra de dincolo..., a autoarei A.C. Pahomi, în cadrul Târgului Internaţional Gaudeamus, 20 noiembrie 2010
„Cartea Umbra de dincolo..., asupra căreia n-o să doresc să fac dezvăluiri, pentru că n-am să vă spun cine este Umbra de dincolo, marghează o evoluţie evidentă a stilului şi a calităţii literare a autoarei. Întâmplarea a făcut ca eu să îi cunosc şi lucrările anterioare, să cunosc bine şi o serie de lucrări încă nepublicate şi pot să vă spun că am avut plăcerea de a remarca o creştere evidentă a calităţii prozei autoarei.
A.C. Pahomi, rămâne în zona literaturii reflexive, care nouă ni se pare astăzi, aşa, foarte sumar, foarte rapid, un apanaj al femeilor. O literatură depăşită, care nu se mai caută astăzi, dar pe care în realitate, fiecare dintre noi o doreşte, poate pentru că-n fiecare zi, stăm şi reflectăm asupra condiţiilor şi asupra destinului nostru, ceea ce se întâmplă cumva şi în această carte.
Este o încercare de a controla o construcţie epică, o construcţie narativă. Avem personaje care apar enigmatic, dispar şi se reîntorc în acţiune, acolo unde sunt aşezate pe scheletul naraţiunii acestui roman.
Cei care cunosc proza autoarei, ştiu că femeia este undeva în centrul interesului şi vor fi surprinşi de data asta, fiindcă în Umbra de dincolo... este vorba de un personaj masculin. Acesta socializează, în cadrul multor peisaje sociale, aproape la fiecare loc, pe fiecare pagină, developând o societate prin care circulă o singurătate. Singurătatea personajului pare a nu fi tulburată, decât spre sfârşitul cărţii, atunci când se produce un şoc, dar n-am să vă spun care. Mie mi-a plăcut foarte mult acest final al cărţii, mai ales că-mi amintea de începutul Străinului lui Camus. Şi cu asta nu vă spun mai mult, o să vă las plăcerea de-a citi Umbra de dincolo...
Personajele sunt bine conturate, deja avem de-a face cu o autoare matură, care stăpâneşte portretul foarte bine. Cum spuneam, îşi plimbă personajul principal printr-o societate plină de elemente poate de decor, dar foarte bine profilate, intersectându-l cu o serie întreagă de alte personaje, care de asemenea, se încheagă şi se ţin foarte bine.
În ceea ce priveşte stilul, l-aş numi un stil elegant, în care intervine în schimb o serie întreagă de artificii, nu artificiale, acele elemente de metodologie, care există şi în scriitura autoarei, ca şi la toţi scriitorii profesionişti, dând o anumită culoare, o anumită amprentă a scriitorului, care se regăseşte şi în această carte. Cum ar fi de exemplu, personalizarea obiectelor. Un tren, un pian, un telefon – cum este în cazul nostru – pot avea propria lor personalitate. Lucrurile nu sunt duse mai departe, aşa cum se întâmplă la Boris Vian, acolo unde obiectele participă la acţiune şi sunt implicate în destinul celebrelor personaje, dar ele apar ca o notă distinctă, particulară a stilului autoarei, care se identifică şi prin aceasta. Nu ştiu în ce măsură autoarea va dori să scrie în continuare o carte a obiectelor însufleţite, este o idee, dar din acest punct de vedere, pot să vă spun că din câte o cunosc pe autoare, chiar are idei excepţionale şi probabil că-i vor apărea cărţi din ce în ce mai surprinzătoare.
Nu cred că litereatura română şi în general, literatura universală va muri sau se va pierde prin diferite comenzi de internet ori de calculator. Iată o dovadă! Chiar aşa cum pare, măruntă, mică, undeva dispărută, pierdută într-o Românie afectată de criză, există totuşi un gest important care-mi dovedeşte, cel puţin mie, că literatura română nu va pieri şi că va da mai devreme sau mai târziu, o serie de nume importante de autori şi de cărţi.
Cu ocazia asta, vreau personal să o felicit pe autoare, pentru surpriza pe care mi-a făcut-o cu acest roman de foarte bună calitate, care se va citi cu plăcere de femei, dar şi de bărbaţii care se consideră atât de bine înfipţi pe picioare şi atât de serioşi şi de superiori, încât pot înţelege foarte bine şi o carte scrisă de o scriitoare.”
