Ca un mecanism întors cu cheia, zi de zi privesc pagina mea de facebook... De ce? Nici nu mai știu. La început a fost curiozitatea, apoi uimirea, iar acum este un fel de automatism. Totuși, luciditatea își face loc din când în când și-mi ciocăne discret la poarta gândirii. Mă întreb cine suntem noi, oamenii de astăzi. Ce probleme avem, ce satisfacții, spre ce se îndreaptă speranțele ființelor inteligente. Încerc să decupez din haosul de gânduri, idei, profile, direcții, aspirații... Oamenii planetei mi se dezvăluie, arătându-mi fără timiditate ce secretă mintea umană. Bună dimineața sau Noapte bună, prieteni... Mai multe fotografii cu animale de companie decât cu copii, salate, plăcinte, rețete de slăbit, atitudini politice pro sau contra, peisaje, icoane, fotografii penibile făcute în oglindă... Morți, scandaluri, colive, flori, vorbe de duh acceptate, dar niciodată urmate cu adevărat... Puținele cuvinte sunt susținute de imagini, ideile aproape că lipsesc... Deci? Ce să înțeleg despre noi, cei de astăzi? Că avem nevoie de comunicare este limpede, că ne refugiem în iubirea netrădată a unor animale de companie dragi, că suntem pofticioși, dar și speriați de poftele noastre, interesați mai mult decât oricând, dar și mai mulți decât oricând de o politică de care nu avem habar... Peisajele ne trădează nevoia naturală de liniște... Morții și scandalurile, ochiul pus la gaura cheii, urechea lipită de perete, ne developează curiozitatea bolnăvicioasă a pauzelor de idei. Narcisismul este în floare, mânat de o preocupare aproape indecentă... Cine suntem? Întrebare pusă exteriorului... Întotdeauna exteriorul... Până nu demult, acest adevăr mă neliniștea. Acum, cred că-l înțeleg. Uimirea subconștientă a omului, îndreptată spre acest univers infinit, navighează de mii și mii de ani ghidând prin simțuri, rătăcirile noastre. Puțini, dureros de puțini sunt cei care au reușit să pună piciorul pe o insulă, oricât de mică ar fi fost ea, iar despre naufragiații pe un continent, aproape că nu se mai poate vorbi... Noi, anonimii acestui secol, căutăm acolo unde nu vom găsi nimic...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu