2014. Un început convențional, numit An Nou... Un mecanism invizibil, întors de o cheie numită speranță, își repornește accelerat implacabila rotație a viselor noastre. Dorințele se aliniază precum planetele în Calea Lactee, unele mai mari, altele mai mici, însă toate așteptându-și împlinirea. Este un joc al nemuririi false, un fir de păianjen, care lipicios fiind, ne dă impresia de siguranță. Ne dorim ca în noul an să fim fericiți, să avem bani, să promovăm, să fim importanți... Să primim... Tot ce-i mai bun să vină spre noi din exterior... N-am auzit pe nimeni dorindu-și ca în noul an să fie un om bun, să fie milostiv ori îngăduitor. N-am auzit nici o provocare în lupta cu propriile vicii, nici o promisiune de îndreptare, nici o teamă de otrăvitoarea trufie care ne sufocă viețile. Noaptea dintre ani (expresie care mă enervează foarte tare) este noaptea semizeilor infatuați, a jumătăților fără cealaltă jumătate, pierdută parcă pentru totdeauna într-o cădere ce nu are sfârșit. Pornim mecanismul speranțelor fără a-l alimenta, nu mai știm nici măcar să cerem de la viitor ceea ce ne-ar folosi cu adevărat... Și eu îmi lipesc speranțele de firul de păianjen, uitând mereu că el coboară, ducând tot mai jos rostul vieții mele... Dar din când în când mă opresc din coborîre, amintindu-mi ca prin ceață că trebuie să dai barem cu o mână, pentru a primi cu zece...
Singuratic, "firul" Anului Nou, aşteaptă să-şi găsească rostul printre celelalte fire deja întinse spre a spori densitatea plasei vieţii noastre. Sensul său, coborâtor sau ascendent, este determinat nu doar de direcţia în care se ţese, ci mai cu seamă de modul în care ne mişcăm precum şi de rotaţia inevitabilă a plasei.
RăspundețiȘtergerePentru că nu doar visele se rotesc...
Iar dacă lipiciul speranţei nu este aplicat întru capturarea celorlorlalţi ci spre asigurarea lor că odată intraţi în viaţa noastră, vor rezista rotirii, ceea ce vom primi din viitor ne va folosi...neîndoielnic.