Mecanismul răzbunării

Timpul, în accelerarea lui, trage după sine totul, impunând fără vrere ritmul evenimentelor. În această accelerare apar mai întâi ”la lumină” și apar din greșeală, componentele unor mecanisme monstruase care funcționează în jurul nostru ca niște entități nevăzute. Această grabă dezvăluie piesă cu piesă sistemul de asamblare al unui mecanism odios, cel al răzbunării. Astăzi l-am putea analiza aproape fără teama de-a greși, pe cazul Năstase. Putem pleca de la cuvântul țintă, ori scop sau obiectiv. Cauzele pot fi multiple și în cele mai multe cazuri, personale. Asocierea mai multor persoane dornice să distrugă o ”țintă” duce la formarea acestui sistem care determină apariția mecanismului. Primele mișcări pot fi asociate cu tehnicile clasice de vânătoare – se cercetează din umbră, prada. Care-i sunt obiceiurile, nevoile, slăbiciunile, apoi se trece la elaborarea planului de acțiune. Cu cât ”vânatul” este mai puternic și mai inteligent, cu atât elaborarea planului este mai riguroasă și mai amănunțită. Pot trece ani de lucru pentru această strategie, iar când ultimele detalii au fost puse la punct, începe ”vânătoarea”. Pasul unu, folosirea hăitașilor. Se face zgomot, se face mare gălăgie, aruncând în ”arena” socială bucăți de vise neîmplinite pentru cei mai mulți. Se hrănesc mai întâi invidiile umane. Pe formula el da, tu nu, începe urmărirea celui vizat. Este privită cu atenție reacția societății, neuitându-se niciodată să i se mai dea din când în când câte o ”informație” pentru a ține la o anumită temperatură subiectul. Este următit deasemenea și ”vânatul” pentru a i se putea analiza puterea și forma de reacție și cel mai important, gradul de rezistență. Apoi, se ridică temperatura, până la fierbere. Omul vizat este încolțit din toate părțile, mecanismul răzbunării este susținut de întreaga societate și astfel el poate acționa ”legitim”. Se lovește, se doboară, se ajunge la îndeplinirea unui scop. Cei care au vrut să se răzbune și-au atins țelul. Pentru societate spectacolul s-a terminat, fiecare reprezentant al ei plecând spre viața lui, satisfăcut în ura și în invidia personală. Doar grupul de răzbunători poate sărbătorii victoria, doar ei se hrănesc cu prada mult râvnită. Dar cine aduce la lumină, în același ritm infernal al timpului grăbit, consecințele acestui monstru, numit mecanismul răzbunării? Cine ridică cortina pentru a arăta ”societății” ce rămâne în urma acestei vânători? Cine calculează costurile enorme ale acestei teribile ”distracții”? Nimeni. Și totuși ele există, provocând reacții în lanț, destabilizând vieți și dezvoltând tragedii umane. Gustul răzbunării pare dulce, însă el se transformă cu viclenie în gust de sânge, atrâgând blestemul peste cei care l-au declanșat, dar și peste cei care l-au antrenat. Ce capcană!... Totdeauna răzbunarea, oricum ar fi ea modelată, are o copie, o replică, o oglindire care se va reflecta asupra celor care au utilizat-o. Victimele acestui sistem odios se vor ridica încet. Vor merge mai departe, vindecându-și rănile fără a putea însă niciodată să îndepărteze cicatricile. Ele, fiind sufletești, nu se vor putea vedea, însă deformarea aceea s-a produs și nimeni nu-i poate stabili evoluția. Răzbunare... Ce cuvânt dezgustător care poate provoca atâta plăcere... Oameni!.. Timpul trece din ce în ce mai repede și până și reflectările gândurilor noastre se vor vedea... Le vom plăti, le vom simți, le vom duce... Iar atunci când plătești degeaba, numai pentru că ți-ai lăsat eliberată invidia, de către interesele unui mecanism de răzbunare al unora, totul devine stupid... Piatra! Acea piatră simbolică pe care nu avem dreptul să o ridicăm, decât atunci când nouă personal și direct ni se face o nedreptate... Nu atunci când lovim cu ea pentru alții...