A înnebunit pădurea... Nu numai lupul... Până şi copacii existenţei noastre freamătă haotic. Unde te duci, unde întorci capul, ceva sau cineva are o problemă. Totul a luat umbra crizei. Nervii, bila, finanţele, relaţiile, proiectele... Pe străzi, în case, în vise, totul s-a neliniştit. Până şi pânzele de păianjen sunt încurcate în fire de praf...
Valorile se chircesc de durerea unei tristeţi fără leac, aruncate fiind în mlaştini otrăvite, împinse pe malurile disperării, oglindindu-se cu spaimă în neagra ademenire a morţii...
Doar nulităţile sunt fericite! Râd, cântă şi dansează! E vremea lor... Prin pădurea nebună aleargă pe tocuri înalte, cu plete bălaie şi buze umflate, femei dezmăţate şi fără ruşine, provocând pofte de carne şi pierderi de minte. Bărbaţi chei, cu ochi bulbucaţi şi bale la gură, le iau urma, înnebuniţi de mirosul aţâţător al depravării. Tufişurile tremură, copacii se clatină, izvoarele se tulbură, vântul se pierde...
O dezordine venită de nicăieri a pus stăpânire pe vieţile noastre. Nici muşchi nu mai creşte pe scoarţa de copac... Nu ne mai putem orienta, în căutarea noastră disperată de a ieşi din pădurea nebună... Privim uimiţi, întrebându-l pe Dumnezeu, de ce? Însă, răspunsul nu vine, iar râsul horcăit al nulităţilor pare a fi din ce în ce mai puternic...
Cata dreptate aveti, nimic nu nai este ca altadata, acum este suprematia nimicului(sau piticului). Pacat, pacat!
RăspundețiȘtergere