Dar nimic din toate astea nu emana Venera Vlasopol! Era elegantă, studiată, uşor artificială, palidă, rece, iscoditoare. Avea ceva din fixitatea cameleonului care-şi adaptează culoarea într-o nemişcare înşelătoare.
– Am auzit ceva despre o societate secretă... am îndrăznit să rostesc, ridicându-mă cadenţat pe vârfurile picioarelor. Că o făceam să par mai înalt, mai sigur pe mine, poate mai relaxat, nu ştiam, dar sigur arătam ca un puşti de doisprezece ani care se lăuda cu fratele mai mare.
Zâmbetul Venerei dispăru. O clipă, o scânteie otrăvită îi ţâşni din ochi, ca limba bifurcată a unei reptile insectivore. M-am simţit ca bietul Diomedes, fulgerat de privirea Afroditei... Dar totul dură o secundă, lăsând locul incertitudinii şi Venera Vlasopol luă culoarea plăcută a unei femei surprinse.
– Înţeleg... Îţi place misterul... secretul, taina... Cauţi pentru că n-ai găsit... Vrei să te strecori dintre coperţile de carte, în lumea manifestată, să te convingi, să pipăi, să adulmeci, să simţi.
– Nu, am răspuns categoric şi uşor jignit. Mă interesează strict din punct de vedere teoretic.
– Serios? Dar pentru asta sunt zeci şi zeci de cărţi! Nu cred că te pot ajuta... Societatea mea practică, tot felul de ritualuri... Nouă ne place să trăim misterul, să-l simţim, să-l stăpânim, folosindu-l.
– Deci, chiar există această societate!
– Da, există!
Fragment din romanul Umbra de dincolo...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu