Papusa ruseasca

Eram singură acum, parcă mai singură ca niciodată, oprită pentru o vreme, într-o lume străină, aleasă de mine la întâmplare, ca un refugiu lipsit de importanţă. Fugisem departe de ceea ce fusesem, căutând linişte deplină, nebănuind că-n orice colţ al lumii, viaţa îşi aşterne firesc, destinele urzelii ei. Bogaţi sau săraci, suntem prizonierii neputincioşi ai întrebărilor, de cele mai multe ori, fără răspuns. Îmi apărea imaginea unei păpuşi ruseşti, care desfăcându-se, scotea la iveală alta, identică prin pictură, diferită prin dimensiuni.

Simţem că nu mai pot fugi mult timp de mine, amintiri vechi rotindu-se lacome în jurul meu, cerând explicaţiile pentru care nu mă simţeam deloc pregătită. Îmi asumam gestul făcut, ştiind în adâncul sufletului, că doar aşa voi putea merge mai departe, spre un departe complet necunoscut. De mii şi mii de ori aş fi făcut acest pas temerar, dar dependenţa financiară nu mi-a îngăduit niciodată. A trebuit să îndur, să aştept şi cel mai dureros, să mă mint. Frumos sau urât, m-am minţit cu bună ştiinţă, anesteziindu-mi durerile cu vise efemere, nici măcar cu şansa lui Hanibal de a avea visele ascunse în duritatea unei pietre. Visele mele aveau consistenţa pânzei de păianjăn, lipicioase şi distrugătoare, capcane neiertătoare care-mi dădeau doar şansa de a muri în acelaşi loc în care mă zbătusem să evadez. Atunci priveam în jurul meu, mă întrebam îngrijorată, dacă nu sunt nedreaptă, răsfăţată sau nerecunoscătoare, fiindcă avusesem în viaţă parte, de tot ce aceşti oameni de aici, nici nu-şi puteau imagina...

Un bărbat bogat, două fete sănătoase, deosebit de frumoase, o casă superbă, maşini, călătorii, vacanţe. Aveam totul, neavând în realitate, nimic! Mă înconjurasem fără să ştiu cum, de un decor prin care-mi rătăceam sufletul singur şi trist. Simţeam strânsoarea unor măşti pe chipurile noastre, mirosul costumelor de carnaval, vedeam cortina ce refuza să cadă, agăţată accidental în conturile de la bancă. Jucam, jucam ostenitor, aceiaşi piesă proastă, eternă şi laşă, a celor bogaţi fără fericire.

Fragment din romanul Triunghiul Nebunelor