"Dar să mă întorc la Narcis... Totdeauna m-a frământat idea perfecţiunii. Există sau nu există? Îmi place să-mi reprezint imaginea lui Narcis, deasupra apei, surprins, uimit, fascinat... Văd oglinda apei, o gâză zbătându-se să nu se înece, o frunză curbată, înţepenită în nemişcarea apei, miros umed, soare generos, linişte... Narcis se priveşte, descoperindu-şi frumuseţea perfectă. Totul dispare în jurul lui, şi întreaga lume devine chipul armonios din oglinda apei. Narcis se apleacă, mintea-i aleargă printre cele mai frumoase cuvinte care încearcă din ce în ce mai neputincioase să-i explice ceea ce vede... Totul începe să se învârtă lin în capul lui, ochii îl dor de atâta concentrare, oglinda apei tremură uşor sub respiraţia din ce în ce mai cadenţată a frumosului Narcis... Se apleacă periculos de mult deasupra apei care-i poate deveni mormânt... vede şi mai vrea să vadă...e lacom de atâta frumuseţe, gura îi salivează de pofta celui care nu se mai poate abţine...şi... vede un coş! Deasupra sprâncenii! Mic, umflat, cu vârful alb gălbui! Stă ascuns printre firele de păr! Narcis se trage cutremurat înapoi! Jignit, disperat, loveşte cu furie apa. Se ridică brusc. Bate din picior. Bate din amândouă, tropăind furios. Strânge pumnii. Se plesneşte peste frunte. Plânge! Perfecţiunea a fost alungată de un coş scârbos! O mică băşică plină cu puroi – ce poate fi mai dezagreabil? Narcis turbează de furie... dar trăieşte! O imperfecţiune i-a salvat viaţa.
Deci, e bine să fii perfect?"
Fragment din romanul Umbra de dincolo...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu