Concertul Nr.8

Sfârşit de februarie... O altă iarnă albă a schimbat anii, adunând în mâinile unor jucători misterioşi, decarii. Ei îşi trimit lunile, una câte una, dale cu mozaicuri neînţelese, aşezate sub paşii noştri fermi ori temători. Străbatem drumuri cu capete învăluite-n ceaţă, căutând haotic, adevărul. Vrem ceea ce credem că ne aparţine, fără a ne cunoaşte suficient, flămânzi de neastâmpăr şi de nerăbdare. Voinţa ne orbeşte neputinţa, mânându-ne necontenit spre ceva necunoscut, o forţă nevăzută care ne aspiră zilele, nedându-ne timp să înţelegem. Suntem piese de joc, într-o partidă a zeilor, neputincioase trupuri de carne cu scântei divine în priviri, împinse, retrase, intersectate, după reguli inaccesibile nouă. Purtăm în noi cutiuţe negre, memorii mici în care se înregistrează tot, confundându-ne cu turnul de control al lumii. Facem legătura eternă între început şi sfârşit, suntem firele inefabile ale unui sistem despre care nu ştim nimic. Şi totuşi, sfârşitul lui februarie ne binecuvântează cu darul unei promisiuni, strecurând în sufletele noastre speranţa, activându-ne energiile, conectându-ne la marea sursă a universului. De undeva, din adâncuri, vine spre noi miros de crud, se aud sunetele seminţelor sparte sub întâiul strat al pământului, simţim furnicăturile unei noi naşteri, trezindu-ne. Şarpele îşi abandonează pielea, pornind cu trup vechi în coajă nouă, omul îşi îmbracă povara unui an în plus, începând un drum, cu suflet de copil. Începem fiecare anotimp ca pe o viaţă inedită, căutând răspunsuri, privind peste imagini, descoperind profunzimi, descifrând mesaje, jucându-ne frumos cu tot ceea ce ne este dat să trăim. Şi parcă, din an în an, iubim mai mult, mai înţelept, deschizându-ni-se unghiul spre pretutindeni, ca lumina unui far care umileşte furia întunericului. Sfârşit de februarie, început de viaţă... Cititorule, ascultă... Se aud primele acorduri ale unei simfonii grandioase, irepetabile, intitulată, viaţa şi şansa ta. Poţi avea vioiciunea pianului, duioşia viorii, complexitatea dirijorului, numai dacă nu uiţi că partitura a fost scrisă deja, rămânându-ţi doar posibilitatea de a-ţi alege instrumentul. Ai şansa din nou să faci deosebirea între talgere şi harfă... Eu stau lângă tine, privindu-te cu atenţie prin ochii minţii. Audiţie plăcută!