Un prieten, drag sufletului meu, mi-a spus că am condeiul îmbrăcat în catifea şi că folosesc cerneală de culoarea majestăţii... Mi-a mai spus că astăzi, regula numărul 1 este: text puţin, fotografii mari şi titluri şocante! Atât! Economia de piaţă s-a extins peste tot, folosind ambalaje cât mai percutante. Bietul consumator de rând vede produsul şi bum! Îi explodează în faţă şi îi deschide portofelul, năucindu-l pentru o clipă şi determinându-l să cumpere un nimic, într-o cutie mare. Ştiu că are dreptate, însă mă încăpăţânez! Chiar dacă există o întreagă industrie de confecţii, în lumea asta mare şi grăbită, mai sunt şi mâini care fac goblenuri. Cu siguranţă, ele nu vor fi niciodată folosite la tapisarea mobilelor cumpărate în rate ori la croirea sacoşelor de piaţă. Dar totdeauna, atunci când omul va simţi nevoia să evadeze dintr-o aglomerare a inutilităţilor, se va refugia în sălile tăcute ale muzeelor. Va face paşi rari, liniştitori, îşi va odihni ochii şi mintea, hrănindu-şi cu lăcomie, sufletul. Cu cât ofensiva „ambalajelor” va fi mai puternică, cu atât vor simţi mai mult, oameni ca tine, nevoia de-a atinge catifeaua. Şi asta, nu fiindcă mi-aş fi îmbrăcat eu condeiul în ea, cât pentru calmarea vieţii tale. Claxoanele din trafic te împing spre Bach sau spre Beethoven, mai mult decât orice cultură muzicală, reclamele dezagreabile, spre Leonardo da Vinci, incredibilele vaci pictate isteric, apărute de ceva vreme în Bucureşti, te „mână” spre Michelangelo. Totul este într-un echilibru... Şi, niciodată, dar niciodată, o carte scrisă de o mână veleitară, nu-l va putea ucide pe Rascolnicov. Tu, la fel de bine ca şi mine simţi toate astea şi citind acum, îmi dai dreptate. Dar nu suntem numai noi doi, fiindcă, din ce în ce mai mulţi oameni se întorc din stradă, spre case liniştite, cu draperii grele de catifea, de culoarea majestăţii...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu