Un vis?

Am rămas singur într-un antreu, cam cât camera mea de la mansardă. Un perete de sticlă, împărţit într-o mulţime de ochiuri neregulate, lăsa lumina să se răsfeţe în diferite culori şi nuanţe, printr-un vitraliu uriaş, care reprezenta un lac, cu stufăriş, egrete în zbor într-un apus de soare. Trei uşi mari, un mozaic alb negru, un suport de umbrele şi o plantă lacomă de lumină. O Monstera deliciosa, cu frunze lucioase, despicate ca nişte palme vegetale. Am deschis o uşă... Şi am intrat în Paradis... O bibliotecă impunătoate, îmbrăca pereţii unei încăperi mari. Ferestrele coborîte aproape până spre podea, dădeau într-o grădină cu brazi încărcaţi de zăpadă... Un birou vechi, pe care erau aşezate ordonat, obiecte necesare scrisului, o ramă argintie în care era o fotografie cu o femeie ţinând în braţe o fetiţă. Femeia zâmbea, lipindu-şi obrazul de chipul angelic al copilului. Un jilţ, două fotolii, o măsuţă, o sobă albă şi cărţi... Sute de cărţi... Podeaua strălucea, reflectând rafturile bibliotecii, multiplicându-le spre lăcomia mea... Inima-mi bătea ca la porţile Raiului, ispitindu-mă să rămân pe loc, să visez la căldura sobei, la foşnetul paginilor întoarse, la odihna ochilor plimbaţi pe ninsoarea care cădea acum afară, viscolind hoţeşte, tâlhărind ramurile grele de cetină-ngheţată. M-am desprins greu, umblând năuc printr-o casă de poveste. Salon, sufragerie, dormitoare, băi... Toate elegante, curate, încăpătoare... Mobile grele, draperii catifelate, pian, covoare moi, statuete, sfeşnice, lampadare... Nu putea fi adevărat! Mă întrebam speriat, dacă nu cumva zăceam pe undeva, căzut la un colţ de stradă, îngheţat şi flămând, delirând... Fragment din romanul Chiriașul de la demisol