Am privit îndelung prima ninsoare, amintindu-mi detalii din copilărie, ascunse demult, în uitare. Am deschis fereastra şi o dată cu frigul, au intrat pe geam şi amintirile. Nu ştiu ce mi-a amintit, de mirosul săpunului ieftin, cu care-mi făcea mama baie în ajunul Crăciunului. Eram mică, foarte mică şi ştiam că este baia la care nu trebuia să plâng, fiindcă nu mai venea Moş Gerilă! De Moş Crăciun, auzisem doar în şoaptă de la mama, dar eram sigură că sunt doi moşi diferiţi, unul bun de tot, Gerilă, fiindcă el aducea daruri şi unul mai puţin bun, pentru că numele lui era rostit cu o oarecare gravitate, pe care eu, copil fiind, o percepeam. În fiecare an, după această baie rituală parcă, mama mă îmbrăca în pijama nouă, cumpărată cu mari sacrificii, mă pieptăna trăgându-mă groaznic de păr, să fiu frumoasă, ca o păpuşă. Mă lua în braţe şi mă ducea în „camera mare”, unde miracolul se petrecuse! Bradul trona împodobit, mirosea a cetină, a sărbătoare, toţi din familie se minunau, uimiţi de bunătatea Moşului care nu ne uitase. Eu amuţeam, neputând să-mi arat bucuria, fiindcă în sufletul meu era atâta fericire, încât mă sufocam. Părinţii se cam supărau, spunându-mi că la anul nu-l mai văd pe Moş, pentru că tac ca o mută. Dar eu vorbeam cu el în gând, îi mulţumeam din tot sufletul meu de copil, recunoscătoare până la lacrimi ascunse, că fusese bun, iertându-mi marile păcate pe care nici nu ştiam că nu le înfăptuisem încă. Fragment din romanul Ademenirea
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu