În prag de sărbători sunt zile cenușii în care întâlnești fără să vrei, tristețea. Printre cei grăbiți, prinși de numărătoarea inversă a zilelor rămase până la Crăciun, sunt oameni încovoiați de nevoi, învinețiți de frig și abandonați în deznădejdi. Sunt oameni din ce în ce mai singuri, lăsați în urmă fără milă, acuzați fără vorbe că nu mai sunt ca altădată... Că sunt bătrâni, că nu au bani, că hainele le miros a fum de la lemnele cu care-și încălzesc oasele, că au încălțări ponosite și multe nevoi... Merg printre noi, rătăcind după răspunsuri, neînțelegând nici în ruptul capului că iubirea semenilor are un preț... Își privesc mâinile cu care au muncit, au mângâiat, au împachetat cândva cadouri, mâini care acum tremură netezind facturi greu de plătit... Își privesc realitatea și suferă cu demnitatea celor care nu vor să fie povara nimănui. Sunt oameni printre noi, pe care viața i-a învățat că doar banii aduc iubirea, respectul, zâmbetul... Și-n noaptea de Crăciun vor fi brazi sub care se vor pune lacrimi, amintiri și regrete, vieți dăruite în zadar, lecții dureroase înfășurate în frigul unei ierni care totuși va trece... Îi privesc și mă întreb cine vor fi la vară?... Sunt zile...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu