Săptămână a tăcerii... Interval al reculegerii, timp întunecat de întrebări... Patimi... Întâlniri cu neputinţa, cu necunoaşterea, cu neînţelegerea. Şapte zile, şapte trepte care coboară în infern, urcând apoi spre Lumină. Emisferă sudică a sufletului nostru, curbă dureroasă, care ne adânceşte an de an în nevolnicie. Săptămâna vine, săptămâna trece, ca un pendul impersonal, oscilând deasupra capetelor, din ce în ce mai jos, din ce în ce mai aproape de vieţile noastre. Şi totuşi, oamenii aleargă... Dar nu privesc în sus... Sunt cuprinşi de o febră tremurândă, care-i mână pe orizontală, deplasându-i între graniţele aride ale superficialului. Magazine! Pieţe! Ouă de piatră, ouă de pluş, miei pe hârtie, torturi cu frişcă... Invitaţii, oaspeţi, vin, ciorapi, poşete, pască, drob, benzină! Griji!... Patimi!... Totul se mişcă, neliniştind timpul. Iar undeva, în seva omenirii, un OM se pregăteşte să moară pentru noi, ascunzându-şi lacrimile printre picăturile de ploaie care sigur cad acum, în grădina Ghetsemani. EL ştie, El vede, EL încă aşteaptă... Însă, refuză să accepte că oamenii aleargă bezmetici printre nimicurile aşezate în cruce, trădându-L şi sacrificându-L iar... Să fie oare, iepuraşul de ciocolată mai dulce decât mântuirea?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu