marți, 15 noiembrie 2011

Havasi?



I se spune „cel mai rapid pianist al lumii”... Însă, orice iubitor al muzicii ştie că „viteza” nu este o virtute. Havasi o spune cu delicateţe de câte ori i se ia un interviu. Havasi este compozitor şi pianist, nu recordmen. Dacă talentul său l-a ajutat să atingă cote neobişnuite ar fi nedrept să-i limităm sensibilitatea la „viteză”. Havasi este o explozie a unui suflet care suportă din ce în ce mai greu copleşitoarea frumuseţe a lumii. El sparge, prin sunete de clape, disperarea apăsătoare a preafrumosului. Înconjurat de peste o sută de artişti, Havasi reuşeşte performanţa rară de a dezvolta un vârtej muzical, vârtej în care prinde instrumente, voci, sunete, stări şi senzaţii. Plimbându-ne pofta de muzică prin istorie, atingând cu imaginarul nostru mai multe continente, acest compozitor, acest pianist, devine un magician care închide şi deschide porţi de suflet. Havasi se strânge deasupra clapelor de ivoriu, consumând armonia şi inefabilul, pentru a detona mai apoi, insuportabilitatea omului de a conţine măreţia infinitului.
Symphonic Red Concert Show este o ieşire spre ceea ce ar trebui să fie sufletul fiecărui om...
Aplauze şi bis...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu