De-am fi mai buni de astăzi, mai înţelepţi, mai drepţi... Mai simpli, mai curaţi... Dacă am avea şansa de-a ne întoarce la noi, cei ce am fost cândva... Dacă am mai putea simţi mirosul soarelui în încingerea pământului, dacă am mai putea auzi bâzâitul bondarului, freamătul tufelor de iasomie, fluieratul prietenilor, vâjâitul mingii pe la ureche, dacă am mai putea simţi gustul sărat al mării ori ghiontul unei pietre în talpa încălţării... Of, dulce şi profundă libertate a copilăriei... De ce oare, anii vin cu desagi grei, încărcaţi cu griji şi cu probleme, cu lanţuri pentru suflet şi cu viermuieli de gânduri străine? De ce ne închidem ferestrele inimii cu obloane cenuşii, făcând întunericul şi mai întunecat în adâncul nostru?... Câtă risipă inutilă de întuneric... Ce orbire... Şi totuşi, Lumina s-a aprins din nou, arătându-ne Calea spre cea mai frumoasă şi mai curată trăire a sufletului nostru – spre Început! Dacă am avea puterea de-a vedea...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu