Ea a apărut aproape banal, ca o filă de carte întoarsă din plictiseală... Era tânără, era frumoasă, era tăcută... Nu părea foarte interesată de mine în mod ”clasic”, cercetându-mă doar cu o curiozitate de copil cenzurat de normele rigide ale maturității. Mă studia, trecând peste conturul fizic, invadându-mi astfel gândirea, scanându-mi pornirile, sentimentele, cunoștințele... Nu am bănuit că prin ochii aceia pe care nu-i voi uita niciodată, venea o lumină care-mi căuta sufletul... Da. Îmi căuta sufletul... La început a păstrat o distanță destul de mare care nu-mi permitea să înțeleg mare lucru. Apoi, încet, încet, probabil curiozitatea a învins, aducând-o în brațele mele. Atunci s-a produs sfârșitul meu... Femeia aceea venea și pleca precum valurile mării, răvășind în mine totul. Împreună trăiam momente magice, despărțindu-ne de realitatea materială, înălțându-ne deasupra lumii, cutreierând raiul și iadul, unind lumi, unind ființe... Ochii noștri vorbeau mai mult decât toate limbile pământului, tăcerile erau mai profunde decât hăurile, zâmbetele mai delicate decât norii... Ne iubeam? Nu știu. Ne amestecasem pur și simplu, bărbat și femeie, doi poli lipiți care au comprimat legile teribile ale naturii. Asta am fost...
Fragment din Totul începe cu ”a fost”, roman în lucru.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu