Scrisoare deschisă

Prieteni şi colegi de breaslă m-au sfătuit să nu abordez un subiect atât de delicat, cum este cel al Zilei Naţionale! La început am avut o prudenţă care mi-a amintit de mirosul greu al laşităţii. M-am întrebat, de ce? Apoi, stând în singurătate şi în linişte, am reflectat... Parcă mai mult ca oricând, “trebuie” să ne ferim de cuvintele care împreunându-se în mintea noastră, nasc întrebări şi caută răspunsuri... Un grup restrâns, format din câţiva oameni care se ţin strâns legaţi unii de alţii, un fel de echimoză a unei societăţi, a decis că este musai să-ţi dizolvi identitatea în zeama secretată de ei. Adică? Ori stai cuminte, cu capul plecat, în rândul sclavilor, ori, dacă te mănâncă limba şi vrei să spui ceva, trebuie să foloseşti doar un limbaj impus. Asta îmi aminteşte de diferite scene din filmele americane de duzină, în care există un grup de “fiţoase”, care fac legea prin ifose, mode şi prostie. Întotdeauna sunt susţinute de “tătici” influenţi şi bogaţi. Iar grupul, format din păpuşi colorate, lipsite de personalitate şi de vitalitate, developează în final, latura găunoasă a unei comunităţi. Este grupul etern învins, ambalajul care se aruncă la gunoi, este de fapt, inutilul. Şi noi avem din păcate, o celulă de “criză intelectuală”! Dar o criză de personalităţi, o isterie a neputinţei, o furie a unor complexaţi, luaţi în braţe de un “tătic” viclean care scoate din căciulă, iepuraşi. “Elita” noastră cu blăniţă ştie două melodii – una, prin care îl asigură pe „tătic” că au posibilitatea e a-i ţine căciula, iar cea de-a două, o melodie ciudată, în care trebuie să ne autodistrugem. Şi asta nu mai înţeleg!... Iepuraşii spun că nu exişti, dacă nu eşti „cool”! Nu în sensul folosit de adolescenţi, acela de grozav ori de formidabil, ci în acord cu cel din jazul modern, cel care refuză orice efuziune afectivă sau temperamentală. Dar eu nu vreau să fiu cool! Nu vreau să fiu „rece”! Nu vreau să mă feresc de ceea ce simt... Fiindcă, oricât de mult ar zâmbi dispreţuitor iepuraşii, eu simt fericirea de 1 Decembrie! Da! Pentru mine, ROMÂNIA înseamnă, „acasă”! Şi cum să-mi dispreţuiesc nebuneşte locul în care trăiesc? De ce să mă transform din proprietar, într-un om fără adăpost? Aşa cum este casa mea, am moştenit-o fără să fac mari eforturi. Şi nimic nu mă împiedică să o renovez, făcând din ea, o casă de lux. Dar iepuraşii ştiu că e mai uşor să ţii o căciulă, decât să repari o temelie. Domnilor, râdeţi cât vreţi! Eu vreau să-mi repar „casa”, pentru că nu vreau să trăiesc într-o căciulă!