sâmbătă, 23 septembrie 2017

Și Eu, purtătorul de măști



-        Nu! Niciodată nu voi putea fi Eu! Niciodată! Sunt condamnat să port măști... Eu sunt  purtătorul măștilor... Vesele, triste, furioase, tâmpe... Schimbate brusc ori lent, lipite strâmb pe gândurile mele, măști impuse de legile nescrise ale unei societăți bolnave... Durere. Asta simt. Durere! Chipul meu adevărat strigă. Vrea eliberarea. Vrea așa cum l-a lăsat Dumnezeu... Oooo... Cum ar atăta lumea dacă ne-am scoate toți măștile... Cât de clară ar fi departajarea. Categorii distincte – buni, răi, darnici, lacomi, blânzi, răzbunători...  Țara bunilor, țara lacomilor, țara răzbunătorilor... Ce tare! Cu interzicere de emigrare, doar drept de vizitare și cu imposibilitatea de contaminare! O lume structurată corect, o lume a libertății reale... Răii cu răii, bunii cu bunii... Ha! Singurătatea este periculoasă astăzi. Te face să gândești, chiar dacă mintea o ia razna... Așa-ți vin ideile. Poate de asta trebuie să fim tot timpul ocupați unii cu alții, iar acum ni s-a dat cu generozitate și posibilitatea de a fi împreună fără a fi defapt. Tableta. Telefonul... Ce faci Gigi? Unde ești Mitică? Și terase... Cât mai multe terase, pub-uri, restaurante, cafenele... Parcurile sunt pentru babe și pentru moși. Nu-ți trebuie aer curat. Nimic pe gratis, nu? Zgomot, agitație, consum... Oricum, e prea târziu... Căderea e în gol. Nu mai putem cădea nici măcar în interiorul nostru, fiindcă accesul ne-a fost blocat. Și totuși, ceva se revoltă. Ne smulgem măștile cu furie. Doar una nu se dezlipește aproape niciodată... Masca tristeții... Stă prinsă de chipurile noastre, luând forma zâmbetului...

 Fragmentum

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu