Stăpânul

                                

...  Și dacă totul este dublu, cum să mă supăr pe bietul Tudose că este ipocrit? Eu cred, că în prostia lui, habar nu are că este doar o biată suprafață limitată de cele două extreme. Însă, în mintea lui vizitată de puține idei, extremele se ating ca în matematică: un plus infinit se pupă cu un minus infinit, formând o sferă perfectă, numită capul lui Tudose. Sau poate, în subconștient, tehuiul ăsta crede ca și în psihologie, că de la genialitate la nebunie este doar un singur pas, pe care el însă nu-l va face niciodată...

Tudose e chel. E slab, ușor cocârjat, are mersul rigid și ține mâinile țepene pe lângă corp. Își strânge pumnii și îi ascunde pe jumătate în  mânecile hainei, de parcă ar purta mereu un costum de căpătat. De fiecare dată când îl văd, imaginea lui îmi amintește de corbul din fabula Corbul și vulpea...  Stăpânu’! - așa-l numesc toți. Ba, câteodată Jupânul, Boss-ul, Șefu’... Iar el? Nu mai poate de plăcere. Tudose e viclean și are instinct și inteligență de fiară. Este periculos, pentru că știe să speculeze orice viciu, orice necaz, orice nevoie... Te-ai apropiat de el? Te miroase de la o poștă și știe de unde să te apuce pentru a te trânti la pământ. Îl studiez de mai bine de trei ani și recunosc că și acum este pentru mine un izvor de neprevăzut. Nu pare să facă vreun efort. Totul apare la el spontan, fără a se preocupa prea mult de imaginea oribilă de hienă pe care știe foarte bine că o are. Nu are decât un singur obiectiv – să fie Stăpân !

Roman în lucru