„Am crezut că suntem o societate obosită de atâtea frământări„... Așa mi-am început ultimul text postat pe blog... Naivitate? Necunoaștere? Idealizare? Sau poate câte puțin din fiecare... Acum însă scriu cu tristețe că suntem un popor vizitat de nenoroc... O sumă de indivizi înzestrați cu o mulțime de calități, dar incapabili de a forma un popor. Demnitatea este confundată grav cu orgoliul, responsabilitatea cu interesul meschin , valoarea cu șiretenia, iubirea cu egoismul... Știm ce vrem, dar nu și ce putem, cerem fără a da, așteptăm ca și cum am merita totul... Și de toate aceste confuzii se profită din plin, fiind tratați cu pastile de haos... Acuzăm cu ușurință, fără a gândi prea mult, ne grăbim, fiind împinși de propriile noastre neputințe, umilim pentru a ne domoli durerile umilințelor personale. Ingratitudinea este forma supremă de recunoștință, trădarea este ascunsă sub masca respectului... Ne rupem de valori... Ne rupem unii de alții, lăsând spații goale între noi, spații din ce în ce mai mari, spații care devin pe zi ce trece depozitele de gunoaie ale celor care ne tratează cu pastile de haos. Umbra storcătorului de citrice se întinde tot mai mult peste viețile noastre, aplicând clasica, istorica metodă a stoarcerii și a aruncării. Iar bilanțul unei sume de indivizi va fi teribil – o adunătură de coji goale, fără sevă, fără viață... Și totuși mă întreb... Suntem oare vizitați de nenoroc? Sau...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu