Luciditate

Restaurantul era aproape plin. Într-un colţ, un pian şi-un pianist concurau cu zumzetul neîncetat al mesenilor. Chelnării păreau că patinează printre mese, aplecându-se profesional, cu zâmbete false pe chipuri. Ici şi colo, izbucniri zgomotoase de râsete, trădau buna dispoziţie specifică oamenilor în apropierea meselor îmbelşugate. Undeva, lângă o fereastră deschisă, Matilda şi Barbu păreau că-şi terminaseră cina, stând tăcuţi în faţa unor pahare cu vin. Când m-a văzut, femeia s-a luminat şi atingându-şi destul de brutal bărbatul pe braţ, mă arătă. S-au făcut prezentările şi m-am aşezat. Stăteam alături de un bărbat blond, cu ochi spălăciţi, cu pielea rozalie şi dinţi încălecaţi. Avea mâini fine, cu unghii ovale şi-un ceas de aur, scump. Barbu! Bărbatul fostei mele amante era amabil, distant, protocolar. Părea un om suspicios, care-şi masca neîncrederea în spatele bunei cuviinţe. Mă uitam la el, aparent cu detaşare. Eram de fapt atent, mai mult la reacţiile mele lăuntrice, pentru că nu mai fusesem niciodată, în situaţia asta atât de ciudată – să-l văd alături de o fostă iubită, pe soţul ei, cel cu care ea mă înşela, atunci când o credeam numai a mea... Gânduri bezmetice şi chiar senzaţii stranii se buluceau în mintea mea, acolo unde răsuna vacarmul unor voci încrucişate, ale mai multor inşi, toţi vehemenţi, care ţipau deodată. – Ce-o fi găsit la spelbul ăsta, că numai viril nu pare? – Uite cu cine o împărţeam eu pe Matilda! Poate c-o fi având vreun farmec ascuns!... – Cu buzele alea subţiri, până la inexistenţă?... – Ce-o fi în capul Matildei acum, când stă între doi bărbaţi, pe care, cândva, îi alterna zilnic? Oare făcea comparaţii atunci sau abia azi, când stă între noi?... Mi-am reprimat scurt toată năvala asta de gânduri. Luciditatea mă trăgea de mînecă discret, amintindu-mi că toate aceste reflecţii retrospective nu-şi mai aveau rostul: faptele consumate sunt ireversibile şi trebuie date la spate. Punct! Totuşi, nu puteam să evit gândul jucăuş că acestui om – un adevărat conglomerat de bănuieli, care-şi construise o carieră şi un fel de a fi, bazat pe neîncredere –, nici nu-i trecea prin cap că stă la masă cu un fost iubit al nevesti-si. Al câtelea oare?, mă îmboldi din nou un ghimpe de gelozie retroactivă. Fragment din romanul Umbra de dincolo...