Sunt doar o melomană, fără a avea pretenția de a fi și o exigentă cunoscătoare a muzicii clasice. Pur și simplu îmi place să scriu învăluită în sunetele de pian ori de vioară, am concerte preferate, interpretări favorite, simfonii aproape necesare procesului de creație. Concertul nr. 1 de Ceaikovski l-am ascultat de zeci de ori, în interpretări diverse, sub baghete celebre, ajungând fără voia mea să-l ascult mișcându-mi degetele de parcă eu l-aș interpreta... Ușor penibil, dar adevărat. Miercuri, 3 septembrie 2013, am avut bucuria de-al asculta la Sala Palatului, în cadrul Festivalului George Enescu. Orchestra Simfonică din Pittsburgh, condusă de Manfred Honeck m-a încântat cu ”disciplina” armonioasă cu care a susținut pianul, desigur vedeta acestui concert regal, învăluindu-i sunetele, gravitând în jurul lui ca o sferă invizibilă, protectoare. Pianul? Cel mai așteptat instrument, desfătarea acestei capodopere muzicale, a fost dominat de pianista Yuja Wang, care la numai cei 26 de ani pe care-i are, și-a câștigat deja un renume pe plan internațional. Ei... Aici începe problema mea! Pe tot parcursul concertului, prizând fiecare sunet, un singur cuvânt mă împiedica să-mi hrănesc sufletul... Tehnic! Acesta era cuvântul... Prea tehnic! Cu scuzele de rigoare, aprecierile venind din partea unui biet iubitor de muzică, urechea mea sesiza intervalul rămas ”gol” între sunete. Cunoscând emblematica sensibilitate asiatică, așteptam profunzimile care vor lega notele, acea amprentă unică pe care și-o pune fiecare interpret ajuns celebru. Tânăra Yuja Wang îmi părea o pianistă conștiincioasă, bună, foarte bună din punct de vedere tehnic, însă, nepierdută în universul ceaikovskian, dacă-mi este îngăduit să-i spun așa. Receptivitatea emotivă dintre partitură și interpret părea că nu s-a produs încă, un impecabil exercițiu se desfășura sub ochii mei. Însă, eu nu sunt o expertă... Pentru mine, Concertul nr 1 de Ceaikovski este un vas comunicant între două arte, un voal pe umerii aplecați ai unui scriitor...
Acest gen de muzică nu a fost compus spre a fi audiat într-o sală de conferinţe ca Sala Palatului.
RăspundețiȘtergereDuhul autorilor rătăceşte şi se estompează printre ecourile aplauzelor sacadate programate.
Rămâne bucuria marcării evenimentului, a participării voluntare într-un loc în care aplauzele devin o reacţie.