vineri, 15 iulie 2011

Gânduri sau cartea deschisă...


Eu nu ştiu să fac bilanţuri. Nu m-am priceput la asta niciodată... Nu am contabilizat nici bani, nici acţiuni, nici succese sau înfrângeri. Iar dacă mă gândesc mai bine, nu am contabilizat nimic! Pentru mine, viaţa este ca o carte deschisă, interminabilă, carte care întotdeauna va mai avea pagini de întors, minunate depozite de fericire, inepuizabile trăiri. File sau ani, nisip ori pendul, toate au un mister aparte. Descopăr, pentru că fără odihnă caut, hrănindu-mi uimirea şi foamea, mă mir, mă întreb, adun, fără a simţi vreodată nevoia de-a contabiliza. Şi cum se poate trage linie, atâta timp cât gândurile nu ni s-au terminat, când cuvintele ne leagă de oameni, ochii noştri privesc plini de admiraţie, auzul se răsfaţă cu simfonii, mirosul cu parfumuri, iar mângâierea ne este răsplătită? Viaţa, o unduire permanentă, nu poate fi oprită de biete gânduri omeneşti. Lină sau vălurită, tăcută ori zgomotoasă, ea nu se lasă prinsă în grile, în registre... Ea este şi atât! Nelăsându-ne să o cuprindem, fiindcă ea ne conţine pe noi, uneşte cerul cu pământul, îngăduindu-ne doar să fim fericiţi. Iar dacă nu ne vom opri niciodată, pentru a face un bilanţ ipocrit, fiecare pagină a vieţii va fi o nouă cale spre răspuns. Răsfoieşte în liniştea sufletului tău...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu