Mergeam năuc pe străzi, pândindu-mi umbra, temător şi disperat de orice dispariţie a ei. Toate gândurile mele se concentrau pe această întâlnire neaşteptată, care-mi răvăşise profund sufletul. Niciodată nu am fost un bărbat entuziasmat de aspectul amăgitor şi de cele mai multe ori fals, al frumuseţii feminine, păstrându-mi mereu luciditatea şi detaşarea, încercând să profit de nenumăratele slăbiciuni pe care le au femeile. Mi-a plăcut să joc, respectiv, să pierd sau să câştig, să consum singura valoare a lor – de cele mai multe ori discutabilă – plăcerea. M-au enervat femeile care se agăţau de mine şi chiar dacă nu au fost multe, m-au învăţat să fug. Nu mi-a plăcut să mă complic. Întotdeauna, o femeie vine spre tine ca o gazelă rătăcită, veşnic pândită de primejdii, căutându-şi protecţia în braţele tale. Sunt mii de motive pentru care ea se ascunde la pieptul protector al bărbatului. Dar, după ce se simte în siguranţă, ochii i se deplasează ca un metronom, din ce în ce mai repede, evaluând beneficiile pe care i le poate oferi părosul piept. Şi dacă nu sunt multe, confortabile şi valoroase, speriata gazelă îţi zvârle cu copitele din spate, praf în ochi şi apoi dispare. Dar dacă este mulţumită, te-ai ars! Începe să-ţi populeze viaţa cu problemele ei! Ba nu poate merge cu tine, pentru că n-are pantofi asortaţi – tu-i cumperi... Ba nu poate face dragoste, fiindcă mătuşa ei este bolnavă – tu, ca să-i arăţi că nu eşti insensibil, fugi şi-i internezi mătuşa... Aşa ajungi să-i plimbi căţelul, să-i faci cafeaua, să-i plăteşti facturile, să-i cari sacoşele, s-o aştepţi în faţa unui bloc împuţit, unde s-a dus să-şi vadă o prietenă etc... Şi toate astea pentru o mângâiere, pentru un cuvînt bun sau pentru o clipă de plăcere.
De asta, femeia nu e om! Pentru simplul motiv că face copii, a terorizat întreaga existenţă. A şantajat istoria lumii. O maşinărie de produs mogâldeţe mucioase şi zgomotoase, pe care ni le atârnăm de gât, bălăngănindu-le toată viaţa. Ne spetim muncind, pentru a le cumpăra bicicletă, pentru a le plăti vacanţele, studiile, ţigările, tunsorile, iar atunci când sunt pe picioarele lor, devenim cauza tuturor eşecurilor, ţinta reproşurilor, vinovaţi fără vină. Şi toate astea, pentru câteva clipe de plăcere...
Femeia este sursa necazurilor!
Nu voi înţelege niciodată de ce nu poate avea un dram de înţelepciune, de ce nu-şi foloseşte toate calităţile cu care a fost înzestrată, pentru a trăi ca noi, bărbaţii. Să vină la tine, să te trântească de un perete, să-ţi rupă cămaşa, să-ţi ia şi să-ţi dea tributul plăcerii, apoi să se pieptăne şi să plece. Cam aşa ar trebui să facă. Aşa ar fi într-adevăr, stăpâna lumii! Nu prin tertipuri şi scenarii puerile, care nu-o fac altceva, decât să devină „şefa“! Şi dacă vrea copii, o priveşte...
Gândesc prostii! Tot acest tablou se dizolvă, când chipul Anisiei îmi apare în minte. Pentru a-i privi acel albastru misterios al ochilor, sunt în stare să bat covoare, să repar ţevi, să pun murături... Sunt un tâmpit!
Fragment din romanul Umbra de dincolo...
