joi, 16 septembrie 2010

Te simt...


Cititorule, te simt ca pe o umbră misterioasă, dând târcoale minţii mele, adulmecându-mi sufletul şi inspirându-mi trăirile. Tu taci... Ascuns sub mantia transparentă a depărtării, mă judeci fără vorbe, doar cu gânduri, mă întrebi, ştiind prea bine, că eu nu-ţi pot răspunde, decât pipăind prin cuvinte, aşteptările tale. Te conturez în ochii minţii mele şi te studiez, uimindu-mă. Iei chipuri diferite, schiţezi zeci de mişcări, zâmbeşti, te încrunţi, te bucuri ori te întristezi, primeşti sau refuzi, exişti! Te simt...

Înainte de răsăritul soarelui eu mă aşez la masa mea de lucru, pregătindu-ţi cu grijă festinuri. Te vreau sătul, hrănit în cupele de argint ale celor mai frumoase cuvinte, îţi pun în tipsii de aur, ideile care frământă ângeri şi demoni deopotrivă, îţi torn în pahare de cristal, licorile liliachii ale viselor. Vreau să te hrănesc, pentru a nu-ţi fi foame niciodată...

Îţi pregătesc începutul unei zile în care tu să fi mai bun, mai fericit şi mai bogat.

Dacă greşesc vreodată, iartă-mă!

5 comentarii:

  1. Daca tu ma simţi, eu te caut... Scrie cat mai mult! Altfel, nu te voi ierta niciodata!
    Un cititor!

    RăspundețiȘtergere
  2. Superb scris, unii se infrupta cu mancaruri altii cu lectura oferita de bucatarii artisti ca tine si doar acesti consumatori nu vor flamanzii niciodta daca existi tu !

    RăspundețiȘtergere
  3. Str. Mămulari, nr. 3, sector 3, cod poştal 3 03077, Bucureşti
    Orar: Luni- Vineri 08:00-13:00

    RăspundețiȘtergere
  4. Vă rog, explicaţi-mi despre ce este vorba, pe mail-ul poesis_telos@yahoo.com. Pentru ce este un orar?
    Vă mulţumesc!

    RăspundețiȘtergere