Zbor

Despre insensibilitatea naturii am auzit de nenumărate ori, am văzut o mulțime de situații, însă nu o poți înțelege pe deplin, decât atunci când o trăiești ca pe o experiență personală. ”Zbor” va fi intitulată traumatizanta schimbare prin care trece un părinte, atunci când supunându-se naturii își privește copilul plecând... O liniștită discuție în miezul zilei, o analiză și o decizie comună aduc aripa destinului deasupra unei case. Schimbările apar sub imperiul rece al logicii, raționalul strecoară în mințile noastre variante, aplicând o anestezie totală sufletului. Viața se subordonează gândirii și... Un bilet, un aeroport, o speranță... Însă, acolo, în freamătul uman care te înconjoară, printre bagaje și oameni grăbiți, sufletul se trezește uimit, neînțelegând ce i se întâmplă. Și, după ce rămâi cu o imagine încețoșată în lacrimi, privindu-ți copilul cum pleacă încet, sufletul începe să pună întrebări. Ajungi acasă și realizezi că liniștea este cumplită... Lucrurile copilului tău, aruncate peste tot în graba plecării îți ard ochii și-ți sfâșie sufletul, le iei cu disperare, le strângi în brațe și... plângi. Cu lacrimi îți însoțești copilul în zborul lui spre o lume mai bună... Te rogi la Dumnezeu și plângi... Apoi, apare o furie teribilă, un urlet auzit numai de ângeri, o revoltă împotriva unei societăți scelerate care te-a făcut să-i spui copilului tău, pleacă. Valsul dintre rațiune și natură începe, gândurile îți contrazic durerea, mințindu-te frumos... Telefonul sună, vocea copilului tău este limpede și auzi – mami, nu mai plânge, am ajuns cu bine... Insensibilitatea implacabilă a naturii... Este firesc, copiii își iau zborul de lângă părinți. Dar sufletul strigă numai pentru tine – de ce atât de departe, Doamne? Natura e perfectă?

Totul începe cu ”a fost”

Ea a apărut aproape banal, ca o filă de carte întoarsă din plictiseală... Era tânără, era frumoasă, era tăcută... Nu părea foarte interesată de mine în mod ”clasic”, cercetându-mă doar cu o curiozitate de copil cenzurat de normele rigide ale maturității. Mă studia, trecând peste conturul fizic, invadându-mi astfel gândirea, scanându-mi pornirile, sentimentele, cunoștințele... Nu am bănuit că prin ochii aceia pe care nu-i voi uita niciodată, venea o lumină care-mi căuta sufletul... Da. Îmi căuta sufletul... La început a păstrat o distanță destul de mare care nu-mi permitea să înțeleg mare lucru. Apoi, încet, încet, probabil curiozitatea a învins, aducând-o în brațele mele. Atunci s-a produs sfârșitul meu... Femeia aceea venea și pleca precum valurile mării, răvășind în mine totul. Împreună trăiam momente magice, despărțindu-ne de realitatea materială, înălțându-ne deasupra lumii, cutreierând raiul și iadul, unind lumi, unind ființe... Ochii noștri vorbeau mai mult decât toate limbile pământului, tăcerile erau mai profunde decât hăurile, zâmbetele mai delicate decât norii... Ne iubeam? Nu știu. Ne amestecasem pur și simplu, bărbat și femeie, doi poli lipiți care au comprimat legile teribile ale naturii. Asta am fost... Fragment din Totul începe cu ”a fost”, roman în lucru.

De ce oră de religie în școli?

De ce oră de religie în școli? Pentru a-i liniști pe copiii acestui neam, învățându-i că nu sunt niciodată singuri, că viața spre care pășesc este în esența ei minunată. Așa învață că totul se plătește – binele cu bine, răul cu rău și nu cu bonuri fiscale, învață că iubind sunt mai frumoși, iar adevărul și valoarea nu se vor găsi niciodată pe rafturile magazinelor. Lăsați-vă copiii la aceste ore, voi cei care nu mai aveți nici timp și nici putere să le liniștiți sufletele ademenite de un haos care se va întoarce curând chiar împotriva voastră. Nu-i osândiți. Și... De ce i-ați botezat?

Omul tăcerilor

Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate...Timpul, stăpânul de neînduplecat al vieților noastre, ne împarte clipă de clipă, existența. Un metronom fără odihnă, aduce și duce vieți și amintiri, amăgindu-ne cu iluzia că viața este continuă, nesfârșită, eternă... Însă, atunci când un prieten pleacă dincolo de această viață, îndoielile ne cuprind, lăsând loc dureroasei întrebări – de ce? Vremea a trecut, vremea a venit, cele vechi sunt mai vechi, cele noi ne uimesc, dar răspunsuri tot nu am găsit. De doi ani ne-a plecat un prieten. Cunoscutul om de radio, Dan Ursuleanu. Încet, profesiunea prin care s-a evidențiat cu atâta originalitate a trecut în registrul informațiilor, limpezind profilul unui om mult prea ascuns în spatele acestei nobile meserii. Vocea prin care ne-a ademenit spre ”lumea de mâine” (arhicunoscuta lui emisiune ”Exploratorii lumii de mâine”) a tăcut acum doi ani, pe 2 martie 2013, lăsând liniștea să-i contureze adevărata valoare. De doi ani a început timpul amintirilor, completat de o prietenie de peste trei zeci de ani, dezvăluind astfel misterele unui om deosebit. Ce nu am înțeles ori nu am știut despre Dan Ursuleanu, am aflat tardiv... Fiind alături de minunata lui soție Camelia Stănescu, care, trăindu-și cu demnitate singurătatea a deschis încet poarta spre sufletul lui Dan, am aflat ce se ascundea în spatele unui chip senin, al unei veselii molipsitoare sau al unui umor fin. Camelia, în liniștea zilelor văduvite de prezența lui Dan, a ordonat și a publicat versurile lui Dan Ursuleanu... Așa a apărut pentru noi Omul tăcerilor, Omul căutărilor, Omul tristeților... Așa am văzut rănile unui suflet sensibil, ars de nedreptăți, chinuit de urâțenia lumii, însetat de valoare și de frumos. Cartea, Sustrageri de la asemănare va fi lansată în toamna acestui an, la târgul internațional de carte Gaudeamus, trezită fiind în memoria noastră de un inedit act de cultură, susținut de Marcel Iureș și de Mircea Florian. Poeziile lui Dan Ursuleanu vor surprinde prin mlădierea căutărilor răsucite pe teme profunde, prin jocul cuvintelor, prin refuzul ”asemănării”, dezvăluind astfel, nevoia lui Dan Ursuleanu de autenticitate, de unicitate, de individualitate, componentele clare ale valorilor. La doi ani de la plecarea sa spre ”lumea de mâine”, prin sublima dăruire a Cameliei Stănescu, gândurile unui mare călător printre cuvinte vor ajunge la toți cei care mai au nevoie de frumos.