Seara a durat câțiva ani buni... Ciudați, întortochiați, dezordonați, neînțeleși... Nimic din farmecul tainic al crepusculului, nimic din parfumul serilor de vară ori din misterul ceții coborâte peste lacuri, iarna... Nimic. Seara minții a adus doar o chinuitoare nedumerire peste vieți. Deșertăciunea făcea pași peste fiecare clipă, nelăsând firescul să se așeze spre odihnă. Totul era în neorânduială și nimeni nu înțelegea de ce... Acum este de înțeles. Seara care a durat câțiva ani buni a fost covorul așternut la picioarele unei nopți a minții. Bezna ei, după ce a întunecat gândirea, a coborît spre suflete, încet, încet... Negrul a îmbrăcat în doliu speranțele, visele, îndrăznelile, a închis poarta stelelor, a întinat fața lunii... Abisul stăpânește acum... Cât timp? Dar cine poate înțelege mesajul vălurat al unei nopți venite de dincolo de lumea văzută ? Poate asistăm fără știință la nașterea unei alte lumi... O nouă Facere, nepătrunsă de mintea omenească, o Cină de taină, la care se spune șoptit, că puțini vor fi cei care vor mai vedea vreodată lumina... Iar întunericul apasă și doare cumplit, istovind clipele și condamnând la moarte nădăjduirile... O fi trecut miezul de noapte?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu