Viaţa noastră se numeşte simplu, haos...

Într-o societate normală, politicul nu interesează pe nimeni vreme de patru ani. Breslele îşi văd de treabă, concentrându-se pe menirea şi pe proiectele lor. Oamenii construiesc, ridicând nivelul societăţii, modelând viitorul în cadrul unor direcţii alese prin vot democratic, de o majoritate. Un cadru orientat spre dreapta ori spre stânga, limitează derapajele care pot diviza energiile creatoare. Simplu! E cât se poate de simplu... O dată la patru ani se face bilanţul, analizându-se progresul respectivului sens. Dacă rezultatele arată o direcţie benefică, se merge înainte, dar dacă se dovedeşte că acea societate nu are osatura necesară pentru a susţine un astfel de proiect, se schimbă. Bilanţul se face atât la nivel global, cât şi la nivel individual. Campaniile electorale sunt bazate pe promisiuni. Pe ceea ce ar urma să se întâmple. Însă, fiecare individ trebuie să privească înapoi, înainte de a-şi alege viitorul celor patru ani care urmează. Trebuie să-şi cerceteze propriile progrese, asumându-şi clasica diferenţă dintre vrut şi putut. De exemplu, el a vrut să-şi construiască o casă. Un proiect firesc. Rezultat, zero! A muncit zi de zi, făcându-şi cu seriozitate datoria. Însă, nu a reuşit nici măcar să toarte o fundaţie... El şi-a făcut datoria faţă de societate, dar aceasta nu. Concluzia? Cadrul şi condiţiile au fost greşite. Trebuie o schimbare fără întârziere, fiindcă patru ani din viaţa lui s-au dus pe apa sâmbetei. Patru ani pe care nimeni, niciodată, nu-i va mai da înapoi! În societatea noastră, politicul, fiind necoagulat, s-a scurs prin şi printre majoritatea breslelor. Toată lumea are veleităţi de politician... În toate mediile găseşti reproşuri şi soluţii, toţi s-au specializat în păreri. S-au produs identificări între funcţii şi persoane, pierzându-se sensul, rolul şi rostul instituţiilor. Hemoragii verbale au secătuit forţa unei societăţi, vlăguind-o şi vulnerabilizând-o... Profesorii, doctorii, inginerii, au vorbit, în loc să-şi facă nobilele profesiuni. De ce? Fiindcă politicul, acel cadru necesar, în loc să le ofere climatul firesc, le-a bulversat existenţele, dezechilibrându-i, obligându-i să se ocupe de bucata de pâine a fiecărei zile, umilindu-i şi ostenindu-i. Toţi ştim că a venit momentul să se termine cu acest simulacru de „protecţie” politică! Toţi ne sufocăm în faţa unei nedreptăţi care se joacă cu seturi de patru ani din vieţile noastre. Vrem liniştea necesară creaţiei. Atât! De restul suntem capabili să ne ocupăm şi singuri. Preşedintele tău ţi-a promis un trai bun... Fără să-ţi spună la timp că va alunga liniştea şi va împrăştia haos... Este cu adevărat un om politic? Nu! Dex-ul, dragul de el, ne explică limpede: HÁOS, haosuri, s. n. 1. Stare primitivă, de neorganizare, (...) un amestec confuz, (...) stare de dezordine. Stare generală de mare confuzie, dezordine mare, învălmășeală, neorganizare. Doar ordinea i se poate opune... Iar tu, omule simplu care munceşti, indiferent cine eşti, indiferent ce meserie ai, găseşte-ţi o clipă de răgaz şi fă-ţi bilanţul. Asta ţi-ai dorit? Mai vrei? Foto Trilulilu