Început de primăvară... Martie... 2... O zi pe care nu o voi putea uita niciodată... O zi, pe care o trăiam an de an cu beatitudine, împărțind încă cu bucurie mărțișoare, ziua a doua a fiecărei primăveri... Acum trei ani, la 2 Martie, o prietenă dragă sufletului meu m-a chemat la spitalul unde stătea alături de soțul ei, îngrijindu-l, alinându-i suferințele unei teribile boli. M-a rugat să-i aduc un medicament care se găsea destul de rar, însă, ca un făcut eu l-am cumpărat din prima farmacie care mi-a ieșit în cale. Eram fericită că-mi pot ajuta prietenii, eram fericită că era deja primăvară, eram fericită că-i voi duce un mărțișor Cameliei... Când am ajuns la poarta spitalului i-am telefonat pentru a mă ghida spre pavilionul unde erau... Vocea Cameliei, ușor obosită, avea totuși același timbru inconfundabil cu care a răsfățat de-a lungul anilor, milioanele de ascultători ai emisiunilor ei de neuitat... Camelia Stănescu Ursuleanu, fiindcă despre ea este vorba, m-a îndrumat spre acel pavilion, spunându-mi că Dan, Dan Ursuleanu, se va bucura când mă va vedea... 200 ? 300 ? 400 de metri ? Nu știu... Dar, o distanță atât de nesemnificativă a fost suficientă pentru a deveni infinită... La capătul unui drum atât de scurt am găsit-o pe Camelia înmărmurită, împietrită, stupefiată. Dan plecase... Poate sufletul lui, simțind că a venit primăvara, s-a grăbit să cutreiere zările... Poate, în eleganta lui generozitate a dorit să poarte peste această lume, arnici albi și arnici roșii, pentru a dărui tuturor un ultim cuvânt de adio...
Dan Ursuleanu a plecat atunci, la acel început de primăvară, investind-o însă pe Camelia poate fără să știe, cu titlul de Ambasador al gândurilor sale... Alături de oameni minunați, Camelia urmează să ne dăruiască unele dintre cele mai tainice și mai frumoase frământări ale celui ce a fost un om de spirit, Dan Ursuleanu... Prin interpretarea inegalabilului Marcel Iureș și prin muzica de neconfundat a lui Mircea Florian, versurile nerostite încă ale lui Dan Ursuleanu vor veni spre noi, printr-un CD acum în pregătire.
Dar șoapte magice aduc din tăcerile lui, gânduri :
Tihnit ca o poveste, îmi năpădește-n minte/
Bătaia de ceasornic a timpului etern/
Dar dacă vreau o clipă, nu pot să îmi aștern/
Din viscoli de secunde, niciuna înainte...
