Memoire du sang...

Da, Baltazar avea dreptate. Povestea doctorului Faust trebuia privită cu mai multă profunzime. Oare ce ar spune Platon despre toată tărăşenia asta? Disperare, ispită, osândă... Trei puncte existente în fiecare destin uman, obstacole grele printre care puţini sunt cei care reuşesc să facă slalom. Şi Mefisto ăsta... Ce entitate diabolică... Citeam cândva, parcă în Memoire du sang, a lui Alexandre de Danann, o teorie interesantă despre Lucifer, purtătorul de Lumină. Printr-o scurtă analiză, acesta atrăgea atenţia asupra unui pericol uriaş – confuzia dintre Creator şi creaţie... Lucifer a păcătuit, adjudecându-şi puterea Luminii şi cu un deplorabil exerciţiu de vanitate, a vrut să uite că este doar un simplu purtător al unei Opere, pe care el n-ar fi fost în stare niciodată să o zămislească. De aici, marele conflict! Trufia? Acea stare de superioritate cu care se îmbată mulţi, acea anchilozare a sufletului, acea aburire a minţii, care nu este decât o picătură prelinsă de la jumătatea cerului, din gura întredeschisă a unui ânger blestemat, decăzut şi alungat... Este interesant raportul dintre Creator şi creaţie... Tradus printr-un limbaj facil, impus de limitele umane, oare cum se împacă o operă, să-i zicem de artă, cu cel care i-a dat viaţă şi faimă? Cine este mai important, fiindcă dintr-un anumit moment, opera preia conducerea, devenind mai cunoscută decât creatorul... Sunt opere „obraznice” care o iau înaintea celor care s-au ostenit, opere care merg alături de creator şi acelea care rămân în urma acestuia... Uite! Baltazar. Şi-a dominat întotdeauna lucrările, transformând materia primă în forme impresionante, însă amprentând fără echivoc totul, cu marca Baltazar. Lucrările lui nu pot fi confundate, nu se pot ascunde într-un anonimat. El este cel care le-a făcut. Dar aici, putem cădea într-o filosofie răutăcioasă, care ne poate întoarce împotriva lui... Ce a făcut Baltazar? A luat un pietroi şi l-a ciocănit, schimbându-i numai forma... Poate fi el Creatorul? Păi, nu prea, fiindcă pietroiul era deja „sculptat” de altcineva... Şi dacă spunem natură, nenică, ajungem la Dumnezeu... Deci, este sau nu este Baltazar un creator? Are sau nu are dreptul de a se împăuna cu lucrările lui? Dificil de conchis... Aşa e şi cu ideile, cu pictura, cu muzica... Dacă te duci înapoi, tot de Dumnezeu dai... Şi atunci, pericolul „purtătorilor” este foarte mare... Trufia se învârte în jurul lor ca o tornadă nebună, care stă gata-gata să le absoarbă sufletele pentru a le ascunde şi a le pedepsi, undeva în miezul pământului... O fi calul ăsta „piatra” de încercare a lui Baltazar? Ferească Dumnezeu!... Fragment din romanul Filosof de ocazie